Piața imobiliară din România este în plină ascensiune, iar investițiile în domeniul construcțiilor rezidențiale atrag tot mai mulți investitori datorită stabilității și siguranței pe termen lung. În acest context, este important să înțelegem diferența dintre clădirile rezidențiale și cele nerezidențiale, dar și rolul dezvoltatorului imobiliar în realizarea acestor proiecte.

Diferența dintre construcțiile rezidențiale și cele nerezidențiale

Atunci când vorbim despre clădiri rezidențiale, ne referim la clădiri și construcții care asigură spațiu de locuit, fiind limitate la uzul personal. Apartamentele, casele, duplexuri etc. sunt clădiri rezidențiale.

Imobilele nerezidențiale deservesc o afacere, indiferent de domeniu. Hoteluri, birouri de afaceri, depozite, hale metalice și din prefabricate de beton pentru uz industriale, se includ în domeniul construcțiilor nerezidențiale.

Conform legislației:

  • Clădirile rezidențiale sunt construcții alcătuite din una sau mai multe camere, care sunt folosite pentru locuit, au dependințele, dotările și utilitățile necesare pentru acoperirea nevoilor de locuință a unei persoane sau unei familii.
  • Clădirile nerezidențiale sunt clădiri care nu sunt rezidențiale. Acestea includ clădirile care sunt utilizate pentru activități administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, educație, industriale, de sănătate, sportive, sociale, financiar bancare, turistice, precum și activități similare.
  • Clădirile cu destinație mixtă sunt clădiri care sunt folosite atât în scop rezidențial cât și nerezidențial.

Încadrarea unei clădiri într-o categorie depinde de destinația finală, modul de utilizare și cheltuielile aferente.

Ce este un dezvoltator imobiliar și ce rol are

Un dezvoltator imobiliar este persoana fizică sau juridică ce identifică și valorifică potențialul unui teren. Rolul său include:

  • achiziționarea terenului;
  • obținerea finanțării;
  • coordonarea proiectului de la idee până la finalizare.

Dezvoltatorii colaborează cu o gamă largă de specialiști: arhitecți, ingineri, avocați, firme de construcții, bănci și instituții financiare. Important de menționat este că un dezvoltator nu este neapărat o firmă de construcții, însă uneori poate avea propria echipă de execuție.

Cine construiește efectiv clădirile rezidențiale

Într-un proiect rezidențial sunt implicate mai multe roluri și entități:

  • Antreprenorul general / Firma de construcții: este responsabilă cu execuția completă a proiectului (structură, instalații, finisaje etc.). În funcție de cerințele beneficiarului, predarea clădirii poate fi „la cheie” sau „la gri”.
  • Directorul de Proiect: coordonează activitățile din șantier, poate fi din partea dezvoltatorului sau a firmei de construcții.
  • Șeful de șantier: inginer constructor care supraveghează zilnic lucrările și logistica.
  • Dirigintele de șantier: reprezintă interesele beneficiarului, asigurând calitatea lucrărilor executate.
  • Responsabilul tehnic cu execuția: verifică respectarea proiectului și a normelor tehnice.
  • Firma de instalații: execută rețelele electrice, sanitare, termice și HVAC.
  • Furnizorii de materiale și echipamente: livrează materiale conform graficului de execuție.

Alegerea unui antreprenor general (trimitere către articolul despre antreprenorul general) simplifică mult procesul pentru beneficiar, acesta fiind responsabil doar de finanțarea proiectului, fără a trebui să gestioneze coordonarea echipelor tehnice.

Construcțiile rezidențiale sunt o investiție strategică și sigură, iar dezvoltarea lor presupune implicarea unei echipe complexe, coordonate de un dezvoltator imobiliar. Fiecare etapă este esențială pentru succesul proiectului, de la achiziționarea terenului până la predarea locuințelor. Pentru rezultate de calitate, colaborarea cu profesioniști, fie dezvoltatori, fie antreprenori generali,  este cheia unui proiect reușit.